Institutul Yunus Emre Bucuresti a reprezentat Turcia la “Ziua internațională a limbii materne”

Yazıcı-dostu sürüm

Pe 21 februarie, Institutul Yunus Emre Bucuresti a reprezentat Turcia și limba turcă la “Ziua internațională a limbii materne”, care a avut ca temă, ‘Unitatea în diversitate‘, eveniment organizat de către Primăria Sectorului 5.

Evenimentul  organizat în fiecare an, începând cu anul 2001, de către Reprezentanța Comisiei Europene în România, cu scopul de a-i încuraja pe cetățenii români să învețe limbi străine și pentru a atrage atenția asupra bogăției lingvistice din Europa, a fost sărbătorit anul acesta la Cinema Liberty Center.

În deschiderea programului, la care au participat și celelalte centre culturale din România, a luat cuvântul primarul Sectorului 5, dl. Daniel Florea.

Evenimentul, la care fiecare etnie și-a prezentat limba și cultura, atrăgând totodată atenția asupra problemelor  specifice, a continuat cu reprezentații artistice în diferite limbi. Copiii s-au bucurat atât de demonstrația de pictură pe apă, cât și de concertul de muzică turcească susținut de Corul Allegretto din cadrul Palatului Copiilor. De asemenea, la standul de promovare deschis pe toată durata evenimentului, elevilor le-au fost oferite informații despre Institut.