Cel de-al doilea eveniment din seria „Vino să ne cunoaștem” a avut loc în România cu ocazia Zilei Mondiale a Micului Dejun

Yazıcı-dostu sürüm

Cu ocazia Zilei Mondiale a Micului Dejun, Ambasada de la București împreună cu Institutul Yunus Emre din București au organizat evenimentul „Veniți să ne Cunoaștem” la care au participat  ambasadori străini împreună cu soțiile acestora, membrii ai Ministerului Afacerilor Externe al României, membrii și managerii Asociației Internaționale a Femeilor (IWA), profesori și părinți de la Școala Internațională Maarif din București cât și membrii ai ambasadei. Acest eveniment a fost organizat în grădina Ambasadei. Tirul cu arcul tradițional turcesc și arta Ebru (pictură pe apă) au fost și ele prezentate invitaților.

În cadrul evenimentului, atât doamna profesoară Rodica Pârvan, cât și instructorul de tir cu arcul Cesar Ghioca au oferit invitaților informații despre domeniile lor.

Întâmpinând invitații cu renumita ospitalitate turcească, aceștia au gustat micul dejun turcesc, cunoscut ca și cel mai delicios mic dejun din lume. Micul dejun, un bufet deschis,  a inclus multe bunătăți precum plăcinte, covrigi, brânză, măsline și fursecuri cu mere. Oaspeții, care s-au bucurat că au putut discuta savurând în același timp ceaiul și cafeaua turcească, și-au exprimat mulțumirea față de bunătățile pe care le-au încercat astăzi pentru prima dată. Aceștia au afirmat faptul că le place cultura și bucătăria turcească. Prin urmare, și-au exprimat preferința de a alege Türkiye drept destinație de vacanță.

Acompaniați de muzică turcească, oaspeților le-a fost prezentată Arta Tradițională Turcească Ebru (pictura pe apă) și li s-a oferit ocazia de a o încerca, exprimându-și admirația pentru detaliile acestei arte. Invitații au învățat regulile tirului cu arcul turcesc și au avut ocazia de a pune în practică aceste reguli sub atenta supraveghere a unui instructor.

Excelența Sa Füsun Aramaz, Ambasadorul Republicii Türkiye la București declară: „Suntem mândri să prezentăm cultura turcă antică și bogată. Cel mai mare motiv de entuziasm este acela că atât românii cât și străinii din România sunt afișează curiozitate pentru cultura turcă și doresc să învețe limba, dovada fiind interesul afișat pentru cursurile și evenimentele organizate de Institutul Yunus Emre. Astăzi ne promovăm cultura în fața oaspeților noștri din diferite cercuri.”

Institutul Yunus Emre din București va începe în perioada următoare atât cursuri de tir cu arcul turcesc, cursuri de limbă turcă cât și cursuri de artă Ebru (pictură pe apă).

Diğer Etkinlikler

Institutul Yunus Emre, reprezentant al Turciei, a participat cu filmele „Stepa” și „Nucul” la Festivalul Filmului...

În cadrul activității organizate de către Institutul Yunus Emre la Universitatea Româno-Americană s-au prezentat cafea...

În cadrul activității organizate de către Institutul Yunus Emre la Universitatea Româno-Americană s-au prezentat cafea...

  Au început înscrierile pentru cursurile de caligrafie.

Vârsta minimă de participare la curs: 7 ani....